Publicat de: guiman | Aprilie 2, 2008

Licuricii

A fost încă odată ca niciodată un loc fermecat, o pădure plină de animale specifice acestor locuri: porci, vaci, boi, găini, oi, inorogi, licurici, iepuri, urşi şi altele asemănătoare lor la trup şi gândire.

Vieţuitoarele erau mereu fericite şi o ţineau din petrecere în petrecere, fie noapte, fie zi; nu ştiau ce e aia supărare sau măcar întuneric, lumină era mereu în pădure datorită licuricilor. Însă aceştia nu dădeau lumină doar pentru că erau mărinimoşi sau plini de credinţa întru ajutorarea apropiaţilor; ei vroiau ceva in schimb, doar erau şi ei animale, aveau şi ei mofturi, vise şi plăceri ascunse: vroiau să fie adoraţi de restul faunei, să fie consideraţi stăpânii pădurii fermecate şi să fie pe un nivel apropiat de Dumnezeu… erau regii pădurii.

Niciun animal nu avea ceva împotrivă cu cererile licuricilor, se obişnuiseră cu ei şi oricum aveau de câştigat din această înţelegere. Numai iepurele era gelos pe licurici, vroia şi el să fie dumnezeu, măcar pentru restul iepurilor, dacă nu pentru toată pădurea; aşa că, într-o zi s-a hotărât: de azi s-a terminat cu iepurele, acum e licurici, e timpul ca şi el să strălucească. S-a dus între licurici şi a început să ţipe cât îl ţineau plămânii „Sunt licurici, am venit să-mi iau locul cuvenit. Plecaţi-vă în faţa şefului vostru!”.

Licuricii nici nu-l băgau în seamă, fusese ziua de naştere a unuia mai bătrân şi acum erau în „recuperare” după seara trecută. Când văzu iepurele că nimeni nu-l ascultă se făcu mic şi se duse în fugă înapoi la ai lui; acolo alt scandal, alte ţipete din gura iepuraşului: „Plecaţi-vă în faţa mea, eu sunt noul licurici, am venit să vă salvez de întuneric.”… doar semenii lui iepuri l-au crezut şi au început să strige urale şi imnuri patriotice… gata, de azi nu mai aveau nevoie de acei nenoriciţi de licurici corupţi şi cu gândul doar la binele lor, acum puteau să se ducă în colţul cel mai întunecat al pădurii, îl aveau pe propriul mesia.

Aşa şi făcură iepurii, plecară într-un chef general spre colţul întunecat al pădurii, acolo au ţinut-o din pahar în pahar până la lăsarea nopţii… acum trebuia să intre în joc iepurele salvator şi să facă lumină… aşteptau minunea… nu se întâmpla nimic, iepurele emana doar vapori de alcool, nici urmă de lumină… ceva nu era în regulă, iepurele nu avea nici urmă de licurici, strigase degeaba prin pădure despre axa lui cu licuricii, tot întuneric se lăsase…

P.S.

Licuricii adevăraţi se nasc…

Anunțuri

Responses

  1. Şi reciproca, la fel de valabilă: iepure pînă la moarte 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: