Publicat de: guiman | Martie 16, 2008

Restul e tăcere

Era timpul ca în România să apară un film cu o altă temă decât cele din ultima vreme; fără probleme sociale contemporane, fără viaţa de rahat din Bucureşti sau nu ştiu ce orăşel din aceaşi ţară, e un film despre ce însemnă să fi regizor, parcă ar fi ca la emisiunile de la Realitatea când jurnaliştii vorbesc despre jurnalişti, numai că Nae Caranfil a reuşit să facă din subiect artă.

De ce trebuie să vezi filmul ăsta?… Pentru că o să mai înveţi câteva lucruri despre societatea „artistică” românească de la începutul secolului trecut, pentru că o să vezi nişte actori care ştiu să facă un rol, pentru că vei fi din nou uimit de Caranfil, la fel ca în „Filantropica”.

Grig, un fiu de actor al Teatrului Naţional şi un „picat” al Conservatorului încearcă să-şi facă propriul drum, în timp ce tatăl său vrea să-l aducă pe calea cea bună, a teatrului, şi să-l facă să renunţe la „Umbrele sale pe pereţi”. Tânărul reuşeşte până la urmă să obţină o finanţare pentru un film despre Războiul de Independenţă de la unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, un mecena excentric.

Pentru a afla restul poveştii vedeţi filmul, vă mai prezint doar o scenă, ce o consider definitorie pentru întreaga acţiune:

Regele Carol I îi primeşte la palat pe cei care lucrează la film pentru a-i felicita; acesta îi intreabă care este rolul fiecăruia în film şi rămâne uimit când observă că toţi cei invitaţi fac câte ceva: unul este actor, altul filmează, altul este sponsor, doar ocupaţia tânărului nu o înţelege, aşa că-l întreabă pe un ton destul de autoritar, iar tânrăul dă un răspuns prompt şi plin de mândrie: „Eu domnesc!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: