Publicat de: guiman | Martie 11, 2008

vreau să nu mai fiu rasist

Încerc asta de mult, de ceva vreme vroiam să mă conving că nu mai cred în rase, că pot să mă port cu minorităţile la fel ca şi cu restul oamenilor, căci, ştiu că sună a clişeu, dar şi ei sunt tot ca noi.

Azi toate aceste auto-impuse gânduri au căzut fără nici cea mai mică încercare de rezistenţă. Se mai întâmpla ca la uşă să bată câte o persoana care vrea bani pentru nuş’ ce copil, spital şi aşa mai departe; de obicei le dau şi eu cât pot şi povestea se termină acolo, însă acum o oră la uşă a bătut un etnic rom (poate că mai bine i-aş zice ţigan, pentru că mi se pare mai puţin jignitor decât formularea mea…) cu aceleaşi acte ca cei dinainte lui, cu acelaşi chitanţier, însă de data asta am avut un gând de neîncredere, doar pentru că avea pielea mai întunecată…

Începând din acest moment nu voi mai vorbi de rasism şi discriminare, nu voi mai arăta cu degetul către cei care fac asta, pentru că şi eu, la fel ca toţi români, dacă nu chiar ca toţi oamenii, aplic astfel de diferenţieri între persoane. Poate într-o zi, când voi fi mai înţelept voi renunţa definitiv la educaţia rasistă ce am învăţat-o din societate.

Anunțuri

Responses

  1. pai asa e! toti suntem lafel!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: