Publicat de: guiman | Septembrie 22, 2007

Poveste ca în filme

Dacă vă place, votaţi de luni pe www.bloggeri.ro articolul. E puţin diferit, puţin lacrimogen… îmi cer scuze, dar mie îmi place 🙂

NU, nu e ca în filme, nu aşa arată lumea de apoi, nu e plină de fum, de draci, de îngeri, de dumnezeu… poate pentru că e doar o lume imaginară, o lume de apoi a blogurilor, pierdută pe undeva prin un server dintr-o ţară îndepărtată, sau poate pe lună…nu am de unde ştii, eu doar ştiu această poveste auzită de la „înţelepţi” şi asta voi scrie mai jos, însă, de dragul artei voi modifica unele date şi, sper eu, o voi face mai literară, că aşa ne place nouă să ne credem, scriitori 🙂 .
Un tip destul de mic ca înălţime se plimba ingrijorat dintr-o parte în alta a anticamerei, nu ştia unde duce uşa din faţa sa, tocmai din această cauză nu îşi găsea astâmpărul. Începea să-şi piardă cumpătul, stătea acolo de vreo câteva ore şi nimeni nu venea să-l cheme…ar fi încercat să plece, dar nu putea, nu exista uşa de ieşire, trebuie să intre… până la urmă se aşeză pe scaunul pus special pentru astfel de momente, pentru momentele în care cei ca el, care aşteptau, îşi pierdeau minţile plimbându-se în faţa uşii. Îşi aprinse o ţigară, trase odată din ea, iar când încercă să facă asta pentru a doua oară uşa se deschise; nimeni nu ieşi să-l cheme înăuntru… strivi ţigara de marginea scaunului şi o aruncă pe jos, pe urmă se ridică şi plecă spre uşă. Nu putea vedea ce e de partea cealaltă, însă ştia că e ceva… intră.
Totul în jur era alb, se afla pe un fotoliu mare, iar în faţa sa era un birou , de partea cealaltă a sa stătea pe un scaun un bătrân.


– Probabil te întrebi ce cauţi aici, sau măcar unde te aflii. Ei bine, aici este locul în care ajungi după moarte. Nu este cum te aştepţi tu, nu există rai şi iad, nu există bine şi rău.
-Cum am ajuns aici? ieri trăiam, nu se poate… sigur e o confuzie! Începu’ să devină nervos şi în acelaşi timp surpins.
– Eheeeee… mereu aud asta, niciunul nu trebuia să ajungă aici, mereu e o confuzie… E simplu cum ai ajuns aici, creatorul tău te-a abandonat, s-a săturat de tine, el spune că nu mai are inspiraţie şi că eşti o pierdere de timp… asta e, acum vei trebui să trăieşti aici şi poate într-o zi vei avea noroc şi vei învia din morţi.
După ce bătrânul spuse aceste cuvinte albul se făcu negru pentru câteva secunde, apoi tipul (blogul) se găsi înconjurat de o grădină în care alte mii de bloguri se plimbau. Acesta era un fel de rai/iad al blogurilor…
Nu ştia cum să reacţioneze, să fie indignat că a fost părăsit, să se calmeze, sperând că în curând va reveni la stăpân… era confuz, vedea în jur atâtea bloguri diferite: unii erau copii, alţii erau bătrâni; unii erau înalţi, alţii erau scunzi; unii vorbeau mereu, alţii erau scumpi la vorbă… erau bloguri obişnuite, mai văzuse aceste tipuri şi în lista sa de prieteni. În timp ce se uita în toate părţile, văzând ciudăţenii, sau lucruri obişnuite, un blog se apropie de el…
– Salut! Nu te-am mai văzut pe aici, eşti nou? Ştiu că pare greu să observi pe cineva nou, dar după ce ai stat mult timp prin zonă, aşa ca mine, devine extrem de uşor.
El a mormăit câteva cuvinte indescifrabile şi a continuat să se uite în toate părţile.
– Văd că nu prea ai chef de vorbă… încă mai crezi că vei pleca de aici şi nu înţelegi cum ai ajuns în acest loc. Sunt mulţi ca tine, dar până la urmă îşi dau seama că ăsta-i sfârşitul. O să te obişnuieşti, cunosc tipul tău.
– Poate că ai dreptate, dar eu mă înţelegeam bine cu creatorul meu, mai avea el momente în care mă închidea, dar treceau repede, erau clipe în care nu mai avea inspiraţie şi avea nevoie de o pauză. Pe urmă mi-a cumpărat domeniu şi părea foarte entuziast, nu înţeleg ce s-a schimbat?

Nu voi spune sfârşitul poveştii, pentru că este previzibil, blogul a rămas acolo pe veci alături de alte milioane la fel ca el… Poate că nu e bine să facem asta, pentru mine blogul este un om, un om care poate fi supărat, trist, vesel, sarcastic…doar te reprezintă pe tine, omul din spatele maşinii, cel care a găsit jucăria asta pe net şi a reuşit să-i dea viaţă. Poate că şi blogurile suferă când văd că sunt neglijate, sau poate e doar imaginaţia mea… eu aş vrea să cred că e aşa.
Poate că e ora târzie, poate că am scris articolul prea repede, fără să-l citesc, poate că sunt nebun, dar eu vreau să-mi îmbrăţişez blogul… sunt mândru de tine… aşa mic şi picăjit cum eşti 🙂 …

Anunțuri

Responses

  1. ai un vot asigurat deja 🙂
    nu stiu ce are postul tău cu oftatul că nu pot să comentez nimic acolo 😦
    îmi dă aşa ceva:
    „406 Not Acceptable
    An appropriate representation of the requested resource /index.php/2007/09/22/un-oftat-prin-ceata-tarzie-de-toamna…/ could not be found on this server.”

    Damn, şi tocmai vroiam să-ţi spun cît de bine arată finalul 🙂

  2. am rezolvat problema… Finalul de la tine a venit 😛

  3. Mai ai un vot. L-am citit pana la capat. :p Bravo, mai, ti-ai regasit muza.

  4. Nu vrei să ştii cît mi-a luat pînă să-mi dau seama că trebuie să apăs pe steluţele alea :)))

  5. :))… se mai intampla 😛


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: