Publicat de: guiman | August 24, 2007

să nu uiţi de mine

un vânt adie uşor prin părul său, îi ridică încet firele răzleţe şi le apleacă spre prăpastia din faţa sa… Stă şi se uită în golul adânc din faţă, abia dacă-i vede capătul, zăreşte doar câteva frunze ale unui stejar mare din fundul prăpastiei. Aşteaptă timpul să treacă, să-l arunce în gol, dar timpul trece cum vrea el, încet ca adierea de vânt.

Adierea se transformă în furtună, iar el tot pe margine se află. Firele răzleţe de păr se înmulţesc şi se apleacă spre gol, parcă ar vrea să ajungă mai repede acolo, însă el nu vrea, nu l-a prins timpul din urmă, mai are timp de amintiri şi de speranţe.

Furtuna se face tornadă, iar pe urmă uragan… el rămâne fix… aşteaptă timpul… timp care nu mai vine, care s-a oprit la trecerea de pietoni şi aşteaptă lumea să treacă… nu mai ajunge… timpul a rămas blocat în timp.

Uraganul se opreşte, nici măcar o adiere… timpul a sosit…

Să nu uiţi de mine…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: