Publicat de: guiman | Iunie 18, 2007

Basmul oraşului închis… partea a VII-a

Marea se izbea de stânci, iar eu stăteam lângă ea şi aşteptam… drumul nu fusese în zadar, nu-mi irosisem viaţa degeaba… o întâlnisem. Timpul se opri…marea la fel…sfârşitul se grăbea să mă prindă din urmă.
Am clipit… când am deschis ochii ea plecase…de ce? tocmai acum când îmbătrânisem…vântul se înteţea…venea din spatele meu şi se ducea spre mare să prindă orizontul…se transformă în furtună.Stăteam în picioare şi mă uitam la valurile disperate care urlau a moarte…porumbeii muriseră toţi.Eu eram singura vietate care încă mai trăia…vântul îmi sufla în spate…trecea pe lângă mine,prin părul meu…mă trăgea înspre mare, dar nu putea, nu-l lăsam.
Am clipit…am deschis ochii, iar marea se despărţii în două…mă lăsa să trec, să ajung în oraşul închis.Atunci am lăsat vântul să mă ducă unde vrea el…m-a ridicat şi m-a purtat ca pe frunză care vroia să ajungă la sol, dar adierea îi amâna căderea. Zburam deasupra mării, pe un culoar îngust… marea se deschidea în faţa mea, iar în spate se lovea violent din nou. Vedeam peştii zbătându-se pe uscatul format în faţa mea…vedeam porumbeii care se înecaseră mai devreme…acum îşi reveneau şi îşi luau zborul fericiţi că mai pot trăi încă o zi.
Orizontul a despărţit din nou marea de cer… s-a transformat în oraşul închis… mă apropiam… în sfârşit acasă!…poarta cea mare se făcea imensă în faţa mea… vântul se oprea…trebuia să mă lase jos, dar n-a făcut aşa…s-a înfuriat din nou, de data asta bătea de jos, din pământul mlăştinos, în sus… mă împingea spre cer…urcam…poarta cea mare se făcea mică…până a dispărut.
Pământul era o sferă ce o puteam strivi în pumn…zburam departe de el…se făcea din ce în ce mai mic, puteam să-l ţin între degete…până a dispărut. Alergam cu viteza luminii printre stele…treceau pe lângă mine şi nu se uitau înapoi…doar pormbeii de pe alte planete se speriau şi, din când în când, îşi luau zborul în direcţia opusă. Vântul mă ducea undeva departe, nu ştiam unde, probabil că nici el nu ştia…după ce m-a purtat prin jumătate de univers s-a oprit…eu tot mai zburam, inerţia mă împingea spre o planetă…nu era Pământul…era gri…credeam că o să mă izbesc de ea şi o să mor, la fel cum porumbeii se loveau de stânci…nu s-a întâmplat aşa…o forţă m-a oprit înainte să dau cu capul de roca dură…
Stăteam în celălalt colţ al universului pe o planetă gri…eram pe o stradă foarte asemănătoare cu cea din oraşul închis…de fapt şi clădirile semănau cu cele din oraş…şi oamenii…ajunsesem într-un alt oraş închis…eram acasă, dar nu unde trebuia…casa mea era pe pământ nu pe planeta asta gri…Nu mai aveam timp să mă întorc…sfârşitul era aproape.
Mergeam pe străzile celui de-al doilea oraş închis…era miezul zilei, toată lumea mişuna pe lângă mine, dar nimeni nu mă vedea. M-am oprit în parc…m-am aşezat pe o bancă, lângă ea era o groapă… am plecat de pe bancă şi m-am aşezat în groapă… stau cu privirea în sus şi mă uit la cerul rozaliu… porumbeii gri zboară din nou spre înălţimi, iar i-a speriat vreun copil.
Am să dorm o eternitate… am străbătut o viaţă pentru ea… am stat o clipă cu ea… o să dorm o moarte fără ea… dar măcar am căutat-o, măcar n-am stat în oraşul închis aşteptând-o, măcar am putut spera… O să închid ochii…tu, cel care acum sperii porumbeii… du-te…caut-o…luptă…trăieşte…zboară…cazi…ridică-te…speră.

Prima parte

Partea a doua

Partea a treia

Partea a patra

Partea a cincea

Partea a şasea

Anunțuri

Responses

  1. doaaamneeee…. !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! deci……….mi-au dat lacrimile…….!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!……………………….

  2. felicitari!..m-ai speriat…

  3. bah mi`e lene sa citesc….plm….ma supun multimii :))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: