Publicat de: guiman | Iunie 15, 2007

Basmul oraşului închis… partea a VI-a

Imediat ce am ieşit pe poarta oraşului am început să fug, vroiam să ajung mai repede în oraşul închis… ea mă aştepta, dar pentru cât timp? până la urmă avea să mă uite, trebuia să mă grăbesc… Alergam, dar degeaba, viteza mea în fugă era mai mică decât dacă aş fi mers… atunci nu-mi dădeam seama de asta, credeam că în curând voi vedea poarta cea mare a oraşului închis.

Nu-mi dădeam seama că mergeam în direcţia greşită, că am ieşit din oraş pe cealaltă poartă. Mă întrebam de ce nu mai vedeam canionul şi îmi răspundeam prompt că probabil şi el a fost tot un panou publicitar, eram tânăr şi credeam, eram tânăr şi speram, eram tânăr… dar nu pentru mult timp. Câmpul acesta nu era mlăştinos ca cel dinspre care venisem, era solid, fiecare pas apăsat pe sol îmi era întors înapoi cu o forţă enormă, de parcă şi pământul ar fi vrut să ajung mai repede, sau măcar să plec de pe creştetul său.

Orizontul se apropia… acum nu mai fugea de mine, acum vroia să mă îmbrăţişeze, venea din toate părţile şi mă strângea, nu mai era drept, era un cerc, era în toate părţile, la mai puţin de un metru de ochii mei… dacă aş fi întins mâna l-aş fi putut atinge, dar el nu vroia… alergam spre el, dar rămânea la aceaşi distanţă, în continuare se juca împotriva mea, dar acum îmi dădea speranţe.

Am clipit… cînd mi-am deschis ochii orizontul se depărtase, dar ajunsesem, nu unde ar fi trebuit… măcar trecusem de cîmpie… în faţa mea se întindea marea… pescăruşii pluteau deasupra ei şi aşteptau să se întâmple ceva. Era o linişte puternică, nu auzeam nici măcar valurile care se izbeau violent de stânci, de parcă ar fi vrut să le mute mai departe, iar ele se împotriveau. Apa era cât vedeam cu ochii… orizontul împreuna cerul păsărilor cu marea stâncilor.

O găsisem…. stătea lângă mine… în sfârşit ne întâlnisem… aşteptam momentul ăsta din tinereţe… gata! călătoria mea se terminase… nu o vedeam, dar ştiam că e acolo, că e fericită văzându-mă lângă ea… nu ştiam cum arată, sau ce e… ştiam că e acolo şi îmi era de ajuns. Admiram pescăruşii împreună… planau printre firele de vânt… pînă când s-au transformat în porumbei… erau gri, urmăreau apa în căutarea peştilor… cum îl vedea, cîte un porumbel, doi se năpusteau spre el… loveau apa cu ciocul, spărgând valurile, apoi intrau cu tot corpul în apă… aşteptam să-i văd ieşind cu peştele în gură, dar nu se întâmpla aşa… rămâneau în mare, iar după câteva minute apa îi zdrobea de stânci şi-i arunca pe ţărm… marea nu primea intruşi.

Prima parte

Partea a doua

Partea a treia

Partea a patra

Partea a cincea

Anunțuri

Responses

  1. ah!! cacat! nu ma pot concentra ca ma doare maseaua!!:((

  2. :)…macar ai gasit-o

  3. omg……..!!!!!!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: