Publicat de: guiman | Iunie 6, 2007

Basmul oraşului închis… partea a IV-a

Se făcea noapte, se făcea zi, iar drumul era din ce în ce mai lung, de parcă ar fi ştiut scopul scopul meu şi vroia să mă oprească. Orizontul tot acolo era… marea la fel, munţii lângă ea, luna, soarele şi clădirea erau neclintite, iar în spatele meu golul închis mă grăbea… dacă m-aş fi oprit m-ar fi cuprins şi astfel m-aş fi întors în oraşul închis.

Până la urmă orizontul şi drumul s-au îndurat de mine şi m-au dus la destinaţie. Eram în faţa mării… muntele parcă era mai mare acum, însă nu părea real… era o glumă proastă a destinului… stăteam în faţa unui panou publicitar uriaş… orizontul era doar un panou… am sperat degeaba… gata! m-am săturat…. aveam de gând să mă întorc în oraş, dar nu mai puteam… în spatele meu era gol, în faţă un panou… stăteam pe o fâşie îngustă de pământ… singura cale era în lateral… mergeam pe o potecă lată cât un porumbel cu aripile deschise… am urmat acest drum în speranţa că mă va duce acasă sau la ea… drumul era lung şi timpul era scurt.

După numeroşi paşi am ajuns la capătul potecii… în faţa mea era un canion imens, iar jos porumbeii stăteau grămadă, aşteptând pe cineva care să-i trimită spre înălţimi. Am căutat un drum spre fundul canionului… au trecut câteva zile până am reuşit să ajung jos… mergeam printre porumbei, dar aceştia nu se sinchiseau de mine… rămâneau jos… aşteptând o adevărată ameninţare…. am găsit un drum să urc din nou canionul pe cealaltă parte şi am mers mai departe… ajunsesem la marginile unui oraş… nu era oraşul închis… nu era un panou… mă pregăteam să intru… dar ceva îmi spunea că mai bine l-aş ocoli… dar nu puteam, dacă acolo era ea?

Prima parte

Partea a doua

Partea a treia

Anunțuri

Responses

  1. ah..si am zis ca nu mai comentez!!
    ~X(

  2. o carte, ceva?
    incearca!

  3. deci….aveai totusi un scop. gandeste-te


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: