Publicat de: guiman | Iunie 4, 2007

Basmul oraşului închis… partea a II-a

Mergeam pe străzi… mă ducea acasă… eram printre clădirile oraşului închis… luminile s-au oprit… mergeam.

Ajunsesem la capătul oraşului, de mult trecusem de casa mea… oricum m-aş fi dus degeaba acolo, oricum de dimineaţă aş fi plecat din nou… mai bine aş fi mers… la fel cum fac în fiecare noapte, în fiecare zi… de fapt casa nici nu exista… ce rost mai are aşa ceva când mereu mergi? Mai bine mergeam spre capătul oraşului… am ajuns… aici totul e altfel, fiecare stea se uită în altă parte, fiecare clădire are altfel de colţ, fiecare geam e mai întunecat decât celălalt, fiecare om rătăcit admiră cu un zâmbet tălâmb oraşul…

M-am aşezat pe pământ şi am aşteptat… cerul era plin de aceleaşi obiecte… oare au ajuns porumbeii? Oare acolo sunt copii? Oare acolo e vreun oraş? Oare acolo au case? Oare acolo sunt singuri?… aşteptam… dar nimic… nu venea… cine să vină? nu aşteptam pe nimeni… dar totuşi… poate că mâine o să vină… uite… s-a făcut zi… mă duc în parc, poate e acolo… dacă nu o să mă întorc aici… poate mâine…

Prima parte

Anunțuri

Responses

  1. of….cred ca daca zic „sublim” sper sa-ti ajunga..:-

  2. mâineeee \:D/

  3. si totusi ai parinti…. si totusi traiesti…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: