cu voce tare postu’, nu dormitul… pe cer văd un nor… acoperă jumătatea estică a bolţii, stă şi aşteptă lună să treacă prin el.
Luna stă şi aşteaptă să dispară norul, ca să poată şi ea trece în partea opusă şi pe urmă la culcare. Între cei doi se întind frunzele castanului… castan care la toamnă va fi doborât de furtuna prezisă la meteo… Pe o frunză a castanului stă întinsă la lună o omidă… omidă care cu o zi înainte de furtuna prezisă va deveni fluture şi va zbura din castan… va zbura spre lac unde va fi mâncată de o broască răioasă… aceaşi râioasă care cu o zi după, adică în acelaşi timp cu furtuna, va mânca o libelulă…libelulă cu panglică albastră, care-i acoperă sprânceana stângă şi bărbia dreaptă… panglică la fel ca cea care acoperă punctul alb şi gol din faţa lunii… acelasi punct devenit mai mare odată cu apropierea de el şi care pe urmă se micşorează ca o pupilă care a dat de lumină… lumină venită de la lună, iar pupila venită din ochiul meu stâng… ochi stâng care se uită cruciş la cel drept şi privesc împreună la castanul cuprins de lună şi nor, care se vor ascunde la venirea furtunii…
P.S….. Ăsta-i pentru Alexandra… citez: “Hi hi hi”
Postat in Ce-mi place, Fără, La întâmplare, din mintea mea, gând trecut prin minte
