Acest tip de gândire a condus omenirea de-a lungul existenţei sale mediocre… din această cauză milioane de oameni au murit şi probabil că din acelaşi motiv civilizaţia pământeană va dispărea. Unul dintre motivele care m-au făcut să nu cred o bună bucată din viaţa mea de până acum în Dumnezeu este tocmai cel prezentat puţin mai sus; un alt motiv ar fi frica de moarte , pe care până acum ceva timp nu o înţelegeam şi ar mai fi absurdul vieţii, absurd care mi se părea lipsit de sens. (am mai zis chestia asta pe blog… pentru mine şi absurdul are sens 
).
De ce mi-am schimbat părerea… simplu, mi-am dat seamă că omul ar fi doar un animal fără credinţă, ar fi ca orice altă maimuţă care urlă noaptea în pădure când simte că un prădător se apropie. Credinţa este cea care te face să te trezeşti dimineaţa şi să-ţi trăieşti viaţa mai departe, fie că tu eşti creştin, musulman, budist sau ateu.Da… consider că şi ateii au această credinţă, chiar dacă nu-şi dau seama sau nu vor.
Credinţa este în fiecare din noi, ea este acţiunea care implică automat existenţa unui Dumnezeu, care poate fi la fel de diferit ca multitudinea de limbi, culturi, nivel de inteligenţă, sex, rasă etc..
Cel mai simplu dumnezeu este propria conştiinţă: acesta este “dumnezeul primar”, cel din imediata apropiere a individului, cel care este legat foarte strâns de acţiunile sale şi efectele acestora; acest tip de dumnezeu te poate face să te gândeşti mai bine asupra unui fapt, dar niciodată nu te poate “obliga” să iei o decizie.
Al doilea tip este “dumnezeul divin”, un dumnezeu care te obligă să trăieşti după anumite reguli şi te convinge să respecţi legile prin folosirea fricii naturale a omului asupra morţii; spre exemplu în religia creştină aceste legi sunt impuse prin apariţia raiului şi iadului.
“Dumnezeul profan” este al treilea tip, acesta încearcă de-a lungul existenţei individului să legitimeze orice încălcare a legilor impuse de dumnezeul divin, prin formularea unor legi pământene, mai apropiate de oameni. Cei mai mulţi oameni cred mai mult în acest tip de dumnezeu pentru că este cel mai uman, acesta încercând să apropie divinitatea de umanitate; în religia creştină acest dumnezeu se confundă adeseori cu diavolul.
În cazul meu vreau să consider că dumnezeul meu este unic, are câte o parte din toate cele trei tipuri, are o parte din fiecare religie inventată până acum şi este chiar persoana mea… Dumnezeul meu sunt eu, eu îmi pot schimba singur destinul, eu pot fi îngăduitor, eu pot fi tolerant, eu pot controla lumea din jurul meu.
Nu vreau ca această afirmaţie să fie considerată eretică, nu are nicio legătură cu aşa ceva, pur şi simplu aceasta este părerea mea.
Postat in din mintea mea
