A fost odată ca niciodată, înainte de încălzirea globală, o insulă în mijlocul oceanului. Pe această insulă exista un căcat mare plin de muşte. Acestea roiau în jurul său şi făceau ce vroiau.
Într-o zi, iepurele a trecut pe acolo si a văzut căcatul. Şi-a dat seama că e o şansă unică să conducă si el ceva, aşa că le-a întrebat pe muşte dacă îl vor ca preşedinte. Muştele nu prea ştiau dacă vor, dar, cu chiu cu vai, iepurele a reuşit să obţină majoritatea. Acum iepurele era mare preşedinte: stătea toată ziua lângă căcat şi se facea că lucrează pentru muşte.
În altă zi trecu popândăul pe acolo şi îl văzu pe iepuraş ocupat cu treburi prezidenţiale. Îl intrebă ce face acolo şi ieupuraşul îi explică cum a ajuns el mare om în stat. Cum auzi, popândăul se gândi ca şi el ar putea conduce un căcat, dar din păcate nu mai era niciunul pe insulă, cel mai apropiat era pe insula vecină. Aşă că îi spuse iepurelui să se alieze şi să-l conducă impreună, căcatul era mult prea mare pentru ca un singur animal să fie în stare să-l administreze. Iepurele este de acord cu popândăul, îl numeşte prim-ministru şi îi dă jumătate de căcat.
După multe zile de administrare a căcatului, muştele au început să tragă mai mult la iepure, acesta a început să mănânce căcat, să arate că e “din popor”. Popândăul s-a supărat că el nu poate să mănânce căcat la fel de bine ca preşedintele şi a început să arunce cu el în iepure. Acesta nu era afectat: la cât căcat a mâncat la viaţa lui nu mai contau un pumn sau doi în plus.
Lupta dintre cei doi se întărea pe zi ce trece, până într-o zi, când pe lângă ei trecu maimuţa călare pe o oaie. Aceasta a hotărât ca acel căcat i se cuvine ei, pentru că ea a muncit toată viaţa, alături de familia sa, să devină cea mai mare mâncătoare de căcat, aşa că descălecă şi le spuse celor doi că vrea căcatul. Iepurele, auzind asta, s-a dus cu maimuţa la o bere şi i-a propus să-l conducă împreună, dar de fapt vroia să scape de popândău şi pe urmă si de maimuţă. L-a întoarcerea de la crâşmă, cei doi prieteni au început să arunce cu căcat înspre popândău, însă acesta se obişnuise cu căcatul, acum fiind în stare să-l mănânce pe tot.
Maimuţa, popândăul şi iepurele s-au bătut mult timp, până când muştele s-au săturat de certurile lor şi au plecat toate peste apă, pe cealaltă insula, unde era căcat pentru toată lumea. Cei trei s-au trezit singuri şi şi-au dat seama că nu mai au pentru ce se bate: căcatul fără muşte nu mai e căcat, si au plecat fiecare pe drumul său.